De luni până joi, echipa Audi Sport ABT Schaeffler a parcurs cel mai mare număr de kilometri dintre toate cele zece echipe. Timpul în care prima mașină de curse complet electrică Audi a realizat turele a fost de asemenea promițător.
Noul pilot al fabricii, Daniel Abt (Germania) și Lucas di Grassi (Brazilia) au condus un program extins de teste pe cele patru mașini de curse ale echipei Audi Sport ABT Schaeffler în condiții de vară de până la 30 de grade la umbră. Programul s-a axat pe simulări de curse și optimizarea energiei în cazul generatorului de motor (MGU - Motor Generator Unit) care deocamdată are o singură viteză.
În ciuda căldurii, cele patru Audi e-tron FE04 au funcționat remarcabil în toate cele trei zile, oferind astfel prilejul celor doi piloți, Daniel Abt și Lucas di Grassi, să termine 474 de ture a câte trei kilometri pe Circuitul Ricardo Tomo de lângă Valencia. În total au fost parcurși 1.466 de kilometri, adică distanța totală a unui sezon de Formula E. Cei doi piloți Audi s-au încadrat de regulă în topul clasamentului, deși momentan cel mai bun timp este mai puțin semnificativ: testele au fost permise doar până la puterea maximă de 200 kW de două ori pe zi pentru fiecare mașină.
"Daniel și Lucas s-au simțit confortabil în mașină încă de la început și mi-au confirmat că am făcut o treabă bună în ceea ce privește dezvoltarea și un mare pas înainte cu noul sistem de propulsie," a spus șeful echipei, Allan McNish. "Chiar dacă doar vedem unde ne situăm pentru deschiderea sezonului în Hong Kong și încă mai avem multe de făcut până atunci, putem fi mulțumiți de testele din Valencia. Audi e-tron FE04 este rapid și de încredere. Acum trebuie să continuăm să optimizăm consumul de energie și software-ul la testele din simulator."
"A fost un test pozitiv," a confirmat Campionul Formula E, Lucas di Grassi. "Cosider că noua noastră mașină este foarte competitivă. Audi, ABT și Schaeffler au făcut treabă bună. Ne-am folosit la maximum de aceste trei zile de testare pentru a ne poziționa mai bine în deschiderea sezonului din Hong Kong. Diferențele de timp pentru primele poziții au fost foarte mici. Mă aștept la un sezon senzațional."
"Testele de la Valencia au mers conform planului," a afirmat Daniel Abt. "Au fost multe de învățat despre noul software și nu numai. Am făcut un progres semnificativ în aceste trei zile, mai ales în ultima." Mașina a funcționat superb și este rapidă. Abia aștept primele două curse din Hong Kong în calitate de pilot al fabricii Audi."
De acum și până va începe sezonul în Hong Kong testele sunt interzise până pe 2 și 3 decembrie. Cele patru mașini Audi e-tron FE04 vor fi dezmembrate și reasamblate la baza echipei din Kempten. La mijlocul lui noiembrie, acestea vor zbura din Anglia spre Hong Kong.