Mitsubishi a manipulat testele de consum de combustibil astfel încât rezultatele să reflecte o eficiență energetică mai bună decât în realitate, a explicat președintele companiei, Tetsuro Aikawa, într-o conferință de presă, transmite Agerpres.
Falsificarea probelor s-a realizat prin modificarea presiunii aerului din anvelope, ceea ce s-a reflectat în datele privind consumul de combustibil furnizate de companie autorităților nipone pentru patru modele de mini vehicule (cu motoare mai mici de 660 centimetri cubi) comercializate în Japonia.
Manipularea a vizat 157.000 autoturisme modelele ek Wagon și ek Space produse de Mitsubishi după 2013 și alte 468.000 de unități Dayz și Dayz Roox, ambele produse împreună și comercializate de Nissan Motor.
Mitsubishi a descoperit că datele erau false în urma derulării unei anchete interne, ale cărei rezultate au fost transmise autorităților nipone, a anunțat președintele companiei într-o conferință de presă ce a avut loc la sediul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Turismului.
Șeful Mitsubishi a adăugat că s-a luat decizia opririi producției și comercializării tuturor modelelor menționate și a cerut "scuze sincere" consumatorilor afectați, cărora compania le va oferi compensații.
Modelele de mini vehicule sunt foarte populare pe piața japoneză datorită costurilor reduse de întreținere, consumului mai eficient de combustibil și dimensiunilor reduse.
Recent, Volkswagen recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Grupul german s-a angajat să repare cele 11 milioane de vehicule.