Noul Renault Clio obține ratingul de 5 stele avut ca obiectiv în testele de siguranță Euro NCAP. Cea mai vândută mașină a Grupului Renault a fost testată în conformitate cu noul protocol mult mai riguros, lansat în 2018, și a obținut cel mai mare scor.
Cea de-a cincea generație a modelului iconic Clio, care va fi lansată în curând, este deja una dintre cele mai sigure mașini de oraș testate vreodată de Euro NCAP. A devenit cel de-al 22-lea vehicul al Grupului Renault care a primit acest rating maxim de 5 stele. Performanță realizată, în special, prin siguranța pasivă sporită și cea mai cuprinzătoare gamă de sisteme de asistență la conducere din categorie.
Bazat pe noua platformă modulară a Alianței, CMF-B, noul Clio beneficiază de o structură optimizată a caroseriei, scaune revizuite și dispozitive de fixare a centurilor de siguranță, proiectate pentru a oferi un sprijin optim pentru toți ocupanții vehiculului, indiferent de dimensiune sau poziție, cu pretensionări pirotehnice și limitatoare de sarcină. Renault susține tehnologia Fix4sure pentru excelență în fixarea poziției pasagerilor, pentru a evita alunecarea. În plus, interiorul excelent realizat al noului Clio face posibilă instalarea tuturor tipurilor de scaune pentru copii, atât în față, cât și în spate, pe sistemul Isofix și I-size, precum și protecția sporită a capului pentru pasagerii din spate, în cazul unui impact lateral.
Noul Clio poate conta, de asemenea, pe o gamă foarte bogată de caracteristici standard cu:
6 airbag-uri, ABS cu asistență la frânarea de urgență, o cameră video și un radar (care permite asistența la menținerea benzii de rulare, sistemul de recunoaștere a semnelor de circulație, sistemul de avertizare a distanței față de vehiculul din față, frânarea de urgență), cruise control/ limitator de viteză, alertă pentru centura de siguranță ( valabilă și pentru scaunele din spate, dacă sunt ocupate), apel de urgență. În plus, vizibilitatea este optimizată cu farurile frontale 100% LED aflate în standard, trecerea automată de pe faza lungă pe faza de întâlnire și o oglindă oglinda retrovizoare electrocrom.
Noua arhitectură electronică a lui Clio permite introducerea, încă de pe nivelul de echipare de bază, a frânei de siguranță active care recunoaște pietonii, cicliștii și alte vehicule, după cum o dovedește evaluarea excelentă a celor de la Euro NCAP (11/12) pentru AEB pietoni/cicliști. Pentru mai multă siguranță și confort, Noul Clio va democratiza în curând sistemele avansate de asistență Highway and Traffic Jam, primul pas spre conducerea autonomă.