Dincolo de accelerația în linie dreaptă, bucuria la volan se trăiește pe drumurile de munte cu viraje rapide, precum Transfăgărașan, sau prin derapaje controlate pe un circuit. Distribuția perfectă de mase, 50/50 între cele două punți, motorul amplasat cât mai în spate, toate acestea sunt ingredientele esențiale și definitorii pentru BMW care asigură agilitatea și plăcerea unică de a conduce. Chiar și noul sistem de tracțiune integrală inteligentă BMW M xDrive permite derapaje controlate excepționale.
Și aici intervine noua gamă de ștergătoare pentru geamurile față laterale care asigură vizibilitate optimă în fiecare viraj abordat distractiv. Este vorba de un fenomen care a fost observat în trecut de marii piloți ai mărcii, precum Hubert Hahne sau Hans-Jocahim Stuck: la intrarea la boxe în timpul curselor aprige pe Nordschleife, mecanicii nu trebuiau să curețe parbrizul, ci doar geamurile laterale. Acum, pentru prima dată, BMW a dezvoltat un răspuns pentru această problemă: ștergătoare pentru geamurile laterale față oferite în gama de accesorii originale BMW M Performance. BMW are deja o tradiție bogată cu gama de Accesorii Originale BMW M Performance în a oferi clienților soluții de tuning profesionist, de cea mai bună calitate, care aduce un plus de performanță sau asigură un design sportiv.
Funcționarea ștergătoarelor laterale este conectată la senzorii de accelerație laterală, așa numitul "G Meter", cu informații care pot fi prezentate pe afișajul sport al fiecărui model BMW. De fiecare dată când automobilul sesizează accelerații laterale puternice, ștergătoarele laterale sunt activate corespunzător, pentru a asigura vizibilitatea maximă. În parteneriat cu toți furnizorii oficiali de anvelope BMW, acest echipament va putea fi instalat gratuit pentru toate modelele sportive BMW M și BMW M Performance.
"Este o soluție eficientă pentru un plus de siguranță în timpul condusului sportiv. Nu încurajăm un pilotaj agresiv, vrem să vedem clienții noștri folosind acest sistem într-un mediu controlat, de exemplu pe circuit. De altfel, una din sugestiile de a instala acest echipament a venit din România, o țară unde am văzut că oferă tot mai multe circuite și poligoane pentru a putea experimenta plăcerea de a conduce fără limite", a explicat Fritz Windschutzscheibenwischer, inginer al mărcii.