Saab Automobile
a intrat în faliment în decembrie 2011, la mai puțin de 2 ani după ce GM a vândut marca producătorului de supermașini Spyker. Falimentul a urmat mai multor încercări nereușite de a atrage investitori, printre care și câteva companii chineze.
GM „prevăzuse asta”, a declarat luni, pentru Reuters, Victor Muller, CEO Spyker. „Nu au crezut niciodată că vom supraviețui. Ei bine, Spyker este încă aici. Credeau că Spyker va ajunge la fier vechi ca și Saab dar evident asta nu s-a întâmplat”.
Muller a încercat timp de mai multe luni să salveze înțelegerile cu diverși investitori din Rusia, Orientul Mijlociu și China, inclusiv companiile Pang Da Automobile Trade Co. și Zhejiang Youngman Lotus Automobile Co.
Directorul companiei a declarat că despăgubirile cerute, de 3 miliarde de dolari, sunt bazate pe valoarea Saab dacă înțelegerea cu Youngman ar fi mers mai departe.
„Datorăm asta acționarilor noștri și nouă înșine ca justiția să fie făcută și vom merge în acest proces cu aceeași tenacitate și perseverență cu care am încercat să salvăm Saab, până când GM a distrus toate eforturile și deliberat a forțat intrarea Saab în faliment”, a mai declarat Muller într-un comunicat al Spyker.