Olivier Francois a acordat un interviu publicaţiei
ANE, din care am aflat câteva lucruri interesante cu privire la modelul compact ce va înlocui actualul Fiat Bravo.
Fiat Aegea va fi funcţional, fără a fi încărcat de facilităţi pentru care clienţii nu doresc să plătească. Dacă va fi comparat cu Fiat Bravo, modelul anterior din clasa compactă al Fiat, va acoperi acelaşi segment de piaţă, cu două tipuri de caroserii (hatchback şi wagon), dar va avea o misiune clară: „vom avea grijă să ofere ceea ce ai nevoie. La fel ca Ikea, ieftin dar inteligent”.
Oficialul companiei a mai spus că nu va forţa un sedan de clasă C pe piaţa Vest european, pentru că nu există cerere pentru el.
Fiat a prezentat în primăvară, la Salonul Auto de la Istanbul, o variantă sedan a lui Aegea (foto), construit în şi pentru Turcia, model care ar putea fi considerat un înlocuitor pentru Fiat Linea, dar poziţionat într-o gamă superioară de calitate.
„Fiat nu este un brand de masă pentru că ultimul lucru de care avem nevoie este un fake Jeep, sau o maşină super sport, când avem un brand precum Alfa Romeo. Ceea ce putem face, bine, este A, B şi C (minicar, subcompacte şi compacte). Vreau să dezvolt vehiculele din segmentele A, B şi C prin emoţie şi funcţionalitate”, a mai declarat Olivier Francois, directorul brandului Fiat.