Update! Street&Racing Technology (SRT), divizia de performanță pentru brandurile Chrysler, Jeep și Dodge a lansat noul Viper pentru 2013 în premieră la Salonul Auto de la New York. Supercarul cu motor V10 de 640 CP va ajunge pe piață la finalul anului.
›Galerie foto:
update 5 aprilie:
SRT a dezvăluit (+video) oficial noul Viper pentru 2013 la Salonul Auto de la New York.
Afișând un design nou și agresiv, noul Viper se remarcă prin farurile cu xenon, acoperișul cu două umflături și evacuarea dublă amplasat în laterale. Spatele seamănă puțin cu Maserati GranTurismo dar adoptă un spoiler masiv și leduri cu tehnologie LED.
Interiorul a fost substanțial îmbunătățit, fiind folosite materiale de înaltă calitate și tehnologii avansate. Se remarcă tapițeria din piele, panoul digital de instrumente și scaunele sport marca Sabelt. Noul Viper beneficiază în interior și de accente metalice, un sistem audio performant și sistem infotainment cu display de 8,4 inch.
Sub capotă, noul Viper 2013 are un motor V10 de 8,4 litri ce produce 640 CP și 814 Nm (+40 CP și + 54 Nm mai mult decât modelul anterior), fiind conectat la o transmisie manuală cu șase trepte ce trimite puterea către puntea spate.
Noul SRT Viper 2013 va fi disponibil clienților americani de la sfârșitul acestui an, fiind construit manual la uzina din Detroit a Grupului Chrysler.
update 4 aprilie:
Noul SRT Viper a ajuns pe internet înaintea debutului oficial grație unor capturi dintr-un film de prezentare. Mai sunt doar câteva ore până când noul supercar își va celebra debutul și vom afla toate detaliile.
update 3 aprilie:
Mai este doar o zi până când noul Viper pentru 2013 va fi dezvăluit oficial astfel că SRT a publicat o ultimă fotografie tip teaser. Imaginea este cea mai revelatoare dintre toate și putem vedea că mașina va avea două umflături pe acoperi, o capotă ventilată și un stil al caroseriei foarte curbat.
update 30 martie:
SRT a dezvăluit o nou teaser foto pentru Viper 2013, de data aceasta prezentând o parte din interior. Fotografie a fost făcută dintr-un unghi ce nu deconspiră prea mult, în afară de o parte a consolei centrale, scaunele sport de culoare roșie și schimbătorului cutiei de viteze manuale.
Conform speculațiilor, noul SRT Viper 2013 va continua să aibă un motor pe benzină V10 ce trimite puterea roților din spate printr-o cutie de viteze manuală, cel mai probabil cu 6 trepte, conform ultimei imagini.
Noul SRT Viper 2013 va fi dezvăluit oficial pe 4 aprilie 2012 și va debuta în premieră la Salonul Auto de la New York (6-15 aprilie).
update 22 februarie:
Dodge a mai dezvăluit o parte (care o fi?) din noul Viper SRT 2013. Imaginea ne prezintă ceva ce seamănă cu o priză de aer, decorată cu fibră de carbon.
update 15 februarie:
Fiecare nouă generație a supercar-ului grupului Chrysler vine cu propria interpretare a logo-ului cu viperă, iar noul Viper, ce-și va celebra debutul la Salonul Auto de la New York, în aprilie, nu face excepție. Dodge a dezvăluit noua emblemă a lui Viper, numită „Stryker”.
text original 31 ianuarie:
SRT a publicat pe Facebook un prim teaser pentru noul Viper. Deocamdată nu există nicio confirmare cu privire la motorizarea noii generații, însă conform zvonurilor, noul Viper va primi un V8 Hemi de 6,4 litri sau chiar un imens 8,7 litri V10.
Viper a fost vândut sub marca Dodge în trecut, însă acum se pare că noul model va fi cunoscut doar sub numele SRT Viper. Acesta este totodată și vârful gamei SRT - compania de tuning in-house care se ocupă de brandurile Chrysler, Dodge și Jeep, iar producția va fi limitată la doar câteva sute de unități pe an.
Noul Viper este așteptat să fie dezvăluit la Salonul Auto de la New York, în aprilie.