Reprezentanții Ford Europa au afirmat, joi, că pentru producția noului model compania a investit la Craiova circa 200 de milioane de euro și urmează să angajeze încă 1.700 persoane, astfel că la finalul anului fabrica din județul Dolj va avea 3.900 de salariați, transmite
Agerpres.
Fabrica din Craiova va fi singura unitate Ford unde se va produce modelul EcoSport pentru Europa (cu excepția Rusiei). În total, fabrica va livra SUV-ul Ford pe 56 de piețe de pe patru continente. Acestea includ piețe foarte diverse precum Marea Britanie, Noua Cale
Alături de noul EcoSport, la Ford Craiova va continua producția motorului Ford 1.0 EcoBoost, singurul câștigător al titlului "Motorul Internațional al Anului" timp de patru ani consecutivi.
La lansarea producției EcoSport au participat președintele României, Klaus Iohannis, premierul Mihai Tudose, alți reprezentanți ai administrației publice centrale și locale alături de aproape 4,000 de angajați Ford în momentul în care de pe linia de asamblare a fabricii din Craiova a ieșit primul exemplar EcoSport.
Potrivit datelor companiei, vânzările de SUV-uri pe cele 20 de piețe tradiționale europene importante pentru Ford au crescut anul trecut cu 27% și au adunat un sfert din totalul înmatriculărilor de autoturisme. SUV-urile Ford au crescut în vânzări cu mai mult de 30% în 2016 și plusează cu o creștere de 27% în primele opt luni ale anului 2017.
Noul Ford EcoSport oferă un nivel de versatilitate înalt și capabilități îmbunătățite, un design mai rafinat la interior și exterior și tehnologii sofisticate dedicate clienților săi, așa cum este sistemul de tracțiune integrală Intelligent All Wheel Drive, care îmbunătățește tracțiunea și aderența pe șosea și în afara acesteia. Avansatul motor diesel EcoBlue de 1,5 litri dezvoltă până la 125 CP și oferă un nivel optimizat al emisiilor. Habitaclul redesenat oferă comenzi mai ușor de utilizat și materiale moi la atingere, o consolă centrală nouă și scaune mai confortabile. EcoSport este disponibil în premieră, de asemenea, într-o versiune sportivă ST-Line, aceasta fiind inspirată din gama Ford Performance.