Formula de calcul a timbrului de mediu ia în considerare emisiile de CO2 numai în cazul mașinilor Euro 3, Euro 4 și Euro 5.
Pentru masinile Non-Euro, Euro 1 și Euro 2, nu este necesara cifra exactă a emisiilor de CO2.
Noul timbru de mediu instituie valori diferite ale noii taxe auto, în funcție de tipul carburantului folosit, respectiv benzină sau motorină, pentru mașinile cu normă de poluare euro IV și euro III.
Mașinile diesel din această grupă de poluare vor fi taxate mai mult decât cele pe benzină.
Cursul de schimb valutar leu/euro utilizat pentru calculul accizelor în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2015 este de 4.4093 lei/euro.
Valoarea în lei (RON) a timbrului de mediu pentru autoturisme/autovehicule,
se determina prin transformarea sumei exprimate in euro la cursul de schimb valutar
comunicat de BNR pentru prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent.
Timbrul de mediu se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, inclusiv pentru mașinile înmatriculate înainte de 2007 (la prima transcriere), care nu au plătit taxa auto.
Sunt scutite de plata timbrului de mediu autovehiculele, atunci când sunt:
(1)a) încadrate în categoria vehiculelor istorice, definite conform
prevederilor legale in vigoare;
b) acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură, ministerelor,
altor organe ale administrației publice, structurilor patronale și sindicale
reprezentative la nivel național, asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, de
guverne străine, organisme internaționale și organizații nonprofit și de
caritate, prin donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile,
precum și din programe de cooperare științifică și tehnică;
c) confiscate sau intrate potrivit legii în proprietatea privată a statului și
sunt acordate cu titlu gratuit în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
d) destinate competișiilor sportive definite conform prevederilor legale în
vigoare.
Pentru mai multe știri și detalii privind taxa de primă înmatriculare/taxa auto/timbrul de mediu pentru 2015, intrați la secțiunea Știri despre Taxa Auto/timbrul de mediu 2015.