La eveniment a fost prezent și premierul Victor Ponta, care a venit sprijinindu-se în două cârje. Panglica inaugurală a fost tăiată chiar pe linia de frontieră, la 500 de metri de punctul de control Nădlac II.
Noul punct de control de la graniță este situate la joncțiunea dintre Autostrada A1 și M43 din Ungaria. Punctul de frontieră se află pe teritoriul României, la aproximativ zece kilometri de Vama Nădlac, situată pe DN 7. Noul punct de control are 20 de benzi de circulație, respectiv câte zece pe fiecare sens, cu câte zece cabine duble, în care vor sta polițiști de frontieră români și ungari.
Tronsonul de Autostradă Arad-Nădlac este în lungime totală de 38,9 kilometri. Lotul II al Autostrăzii Nădlac-Arad are o lungime de 16 kilometri, însă șase kilometri au fost deschiși circulației în luna decembrie 2014, odată cu primul lot, pentru a exista legătură între DN 7 și șoseaua de mare viteză. Astfel, sâmbătă au fost deschiși traficului cei zece kilometri rămași, cuprinși între DN 7 Pecica și Arad.
Construcția Autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărțită în două loturi, pe o distanță totală de aproape 39 de kilometri. Primul a fost adjudecat inițial de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane de euro, iar lotul II a revenit Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane de euro.