Sute de ore de design asistat de computer și teste în tunelul aerodinamic au generat un exterior pe atât de spectaculos, pe atât de eficient în lupta împotriva rezistenței aerului. Dincolo de nivelul de atracție exercitat de liniile lui Type R se află o stabilitate excepțională la viteze mari asigurată de valori de top în materie de apăsare aerodinamică.
Rezultatul este o viteză de top de 270 km/h, valoare ce nu poate fi rivalizata de concurenții săi din clasa hot-hatch-urilor compacte cu tracțiune. Un atuu important ce lucrează împreună cu aerodinamică intens studiată în vederea atingerii acestei cifre este noul propulsor pe benzină cu injecție directă VTEC Turbo, primul motor supraalimentat din istoria de 18 ani a gamei Civic Type R. Puterea maximă dezvoltată de noul propulsor va depăși valoarea de 280 CP.
Unul dintre elementele aerodinamice cu rol esențial în ecuația optimizării curenților de aer este podeaua plata a caroseriei care, împreună cu difuzorul aerodinamic din partea din spate a mașinii, generează o zona de curenți de aer care „lipește“ efectiv mașină de asfalt.
Eleronul impozant are o structura specială în partea superioară, gândită pentru a genera și mai multă apăsare aerodinamică în timp ce partea din față a mașinii prezintă decupaje generoase cu scop dublu, de a oferi o răcire eficientă și de a genera curenți de apăsare pentru o stabilitate ideală la viteze mari.
Pentru a folosi la maxim resursele generoase de putere oferite de noul Type R, sistemul de frânare a fost dezvoltat special pentru acest model de către prestigiosul producător Brembo și dispune de discuri perforate și ventilate cu diametru de 350 mm în față cu etrieri cu 4 pistoane.
Noul Civic Type R va fi prezentat oficial la Salonul Auto de la Geneva (3-15 martie 2015) în culoarea Championship White – o nuanță specială ce a fost folosită de generații succesive ale hot-hatch-ului nipon.