Chevrolet a prezentat în premieră mondială la Salonul Auto de la Detroit (NAIAS) noul Corvette Z06, un model cu motor V8 de peste 625 CP. Modelul va ajunge pe piață la începutul anului 2015.
›Galerie foto:
Noul Chevrolet Corvette Z06 a primit un nou motor V8 LT4 de 6,2 litri cu un sistem supercharged Eaton de 1,7 litri și intercooler. Motorul este capabil să dezvolte „cel puțin” 466 kW/625 CP și 861 Nm.
Transmisia noului Corvette Z06 este asigurată de o cutie manuală cu 7 trepte sau o nouă cutie automată cu 8 trepte. Cea din urmă are patru seturi de trepte și cinci ambreiaje, dar ocupă același spațiu ca cea automată cu 6 trepte de pe Stingray, fiind cu 4 kg mai ușoară și cu până la 5% mai eficientă datorită reducerii frecărilor.
Chevrolet va oferi și un pachet aerodinamic cu fibră de carbon, ce include un splitter frontal cu design inspirat din aviație, un spoiler mai mare în spate și panourile laterale - toate din fibră de carbon. Pentru mai multă sportivitate, producătorul oferă și pachetul Z07 ce promite performanțe mai bune pe pistă.
Noul Z06 are jante din aliaj de 19 inch pneuri P285/30ZR19 pe față și 20 inch pe spate, cu pneuri 335/25ZR20. Este primul Corvette Z06 cu un acoperiș amovibil din fibră de carbon, ce ajută la creșterea rigidității vehiculului cu până la 60%.
Noul Chevrolet Corvette Z06 este programat să fie pus în vânzare la începutul anul viitor. Datele de performanță și prețurile vor fi anunțate în apropierea startului producției.