Primul SUV Alfa Romeo este aici, gata să ofere o experiență efervescentă de condus, performanțe de top și un design sportiv. Pentru prima dată, în peste un secol de istorie, aceste trăsături marcante ale spiritului original Alfa Romeo se reunesc într-un SUV. Numele său este Stelvio, iar misiunea lui este să rescrie regulile în segmentul SUV-urilor premium de dimensiuni medii.
Primul SUV din istoria de peste 100 de ani a mărcii
Deloc întâmplător, ADN-ul noului SUV Alfa Romeo este înscris în numele pe care îl poartă. Stelvio anunță o experiență de drum unică și palpitantă, precum este și șoseaua către cel mai înalt pas din Italia. De la altitudinea de 2.758 m, pasul Stelvio a fost martor al istoriei, al pasiunii și al trăirilor autentice. Astăzi, el devine spectator al primului SUV Alfa Romeo. Legendarul drum al celor peste 75 de viraje în ac de păr șerpuind pe o distanță de 20 kilometri poate fi acum savurat la volanul autoturismului său pereche – Stelvio.
Ca urmare a aprecierilor primite din întreaga lume pentru versiunile sport și super sport ale Giuliei, Alfa Romeo a decis să introducă pe piață primul său SUV într-o configurație care oferă dotări tehnice de top, plăcere inegalabilă a condusului și performanțe extraordinare. Stelvio First Edition impresionează prin stil dinstinctiv, personalitate sportivă, abundența dotărilor standard și oferta comercială de nerefuzat.
Dinamică efervescentă
Primii proprietari ai versiunii Stelvio First Edition sunt, totodată, primii clienți ai mărcii care vor conduce un model creat pentru a rescrie regulile segmentului. First Edition reafirmă personalitatea puternică Alfa Romeo prin propulsorul turbo 2.0 care livrează 280 de cai putere, cuplat la o transmisie automată în 8 trepte și tracțiune integrală Q4. Acest propulsor marchează o nouă generație de unități în patru cilindri realizate integral din aluminiu, conectate la un arbore cardanic din fibră de carbon. Echipat cu motorul turbo benzină de 2 litri și 280 CP, Stelvio are nevoie de doar 5,7 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h.
În conformitate cu tradiția Alfa Romeo, noul SUV oferă o manevrabilitate impecabilă demnă de un model sport, lucru dovedit de distribuția echilibrată a maselor, cea mai precisă direcție din segment și de sistemul de suspensie modern cu tehnologie exclusivă AlfalinkTM. Asta fără să menționăm folosirea de materiale moderne, ultra-ușoare – inclusiv fibra de carbon pentru arborele cardanic și aluminiu pentru motoare, suspensie, capotă, aripi laterale, portiere și portbagaj.
Design sportiv 100% Alfa Romeo
Proporțiile compacte ale noului Stelvio (468 cm lungime, 167 cm înălțime și 190 cm lățime) exprimă dinamism și forță. La exterior, designul atractiv oferă amestecul perfect dintre tradiție, design și performanță – o parte integrantă din istoria mărcii ce datează de peste un secol. Aceleași ingrediente au stat la baza Giuliei, noul punct de referință Alfa Romeo și precursor al viitorului mărcii și au fost intens reinterpretate pentru a putea fi adaptate constituției unui SUV. Clienții de First Edition pot scoate în evidență liniile atrăgătoare ale lui Stelvio cu ajutorul a cinci culori de caroserie care subliniază silueta aerodinamică a SUV-ului (Rosso Alfa, Grigio Magnesio, Blu Montecarlo, Nero Vulcano și Nuovo Bianco) și a trei culori pentru etriere (negru, galben și roșu). Jantele de 20”, farurile cu BiXenon, geamurile spate ionizate și luminile de curtoazie din mânerele ușilor sunt, de asemenea, incluse în configurația First Edition.
Aceeași notă de eleganță sportivă se regăsește în habitaclul minimalist, dar plin de stil al lui Stelvio First Edition. Compartimentul este orientat către șofer, butonul de pornire este integrat în volanul îmbrăcat în piele, iar padelele din aluminiu sunt standard și montate pe coloana de direcție. Scaunele îmbrăcate în piele, încălzite și reglabile electric pe 8 direcții pentru șofer și pasager, alături de cele două esențe de inserții de lemn (stejar sau nuc) au fost alese pentru farmecul lor tactil și vizual, și aduse împreună pe First Edition într-o exprimare palpabilă a noțiunii de artă. Pe planșa de bord este integrat sistemul Alfa Connect de 8.8 inchi cu navigație 3D integrată, dezoltată în parteneriat cu MagnetiMarelli. În instrumentarul de bord, un display color TFT de 7 inchi afișează toate informațiile esențiale, în timp ce interfața utilizator-vehicul este completată de două joystick-uri rotative ușor de folosit, pentru acces rapid la sistemele Alfa DNA și Alfa Connect. Noul Stelvio îi oferă celui de la volan sentimentul de control absolut și măiestire la volan, în timp ce poziția mai înaltă nu știrbește cu nimic plăcerea condusului oferită de o sportivă pură Alfa Romeo.
Stelvio First Edition asigură un nivel înalt de confort la bord cu ajutorul climatizării automate bi-zonă și a unui sistem audio cu 10 difuzoare și subwoofer.
Portbagajul cu volum de 525 litri concurează de la egal la egal cu cei mai bun performeri din segment și dispune de închidere și deschidere electrică ce poate fi setată pe 8 niveluri. Noul SUV este croit pentru a include negreșit confortul, rafinamentul și camaraderia italiană.
Tehnologie inovatoare pentru siguranță imbatabilă
Alfa Romeo Stelvio First Edition dispune de numeroase sisteme sofisticate de siguranță, disponibile în standard. Printre funcțiile-cheie se numără Integrated Brake System (IBS), sistemul electromecanic inovator brake-by-wire care utilizează în tandem ESC-ul cu servofrâna clasică pentru a livra un răspuns instantaneu al pedalei de frână și, implicit, distanțe record de frânare. Acestuia i se mai adaugă și Forward Collision Warning (FCW) cu Autonomous Emergency Brake (AEB) și detecția pietonilor. Sistemul emite o avertizare sonoră atunci când detectează o posibilă coliziune frontală și activează sistemul de frânare, în timp ce Lane Departure Warning (LDW) atenționează șoferul dacă vehicului iese de pe banda de rulare.
Mai mult, Blind Spot Monitoring (BSM) cu Rear Cross-Path Detection monitorizează constant unghiul mort din ambele laturi ale vehicului, alertându-l totodată pe cel de la volan în cazul unor potențiale pericole. Ultimele, dar cu siguranță nu cele din urmă, sunt camera video posterioară cu linii de ghidaj și senzorii de parcare anteriori și posteriori, de asemenea în standard pe First Edition.
Oferta comercială
Stelvio First Edition este disponibil în România la prețul de 43.865 Euro + TVA și beneficiază de oferta de finanțare Impuls Leasing: 0% dobândă pe 5 ani.