Opel

Premieră la Automechanika 2026: Opel Classic aduce la Frankfurt vehicule istorice de la 1899 până în anul 2000

În perioada 8-12 septembrie 2026, divizia Opel Classic va participa în premieră cu un stand propriu la celebrul târg B2B Automechanika din Frankfurt am Main, Germania. Evenimentul va reuni comunitatea pasionaților de automobile clasice și actori internaționali din industria pieselor de schimb și a serviciilor auto.

Standul Opel Classic va fi amplasat în zona de expoziție în aer liber, la locația F12 F74A. Vizitatorii vor putea admira vehicule care acoperă o perioadă de peste un secol de istorie automobilistică, de la modele din 1899 până în anul 2000.

Printre exponatele prezentate de Opel Classic se numără și primul autovehicul produs la Rüsselsheim în primăvara anului 1899, Patentmotorwagen „System Lutzmann”. Ac Acesta este echipat cu un motor orizontal cu un singur cilindru de 1.545 cm³, având un alezaj de 122 mm și o cursă de 132 mm, care livra o putere maximă de 3,5 CP la 650 rot/min și o viteză maximă de aproximativ 20 km/h.

De asemenea, Opel Classic va expune vehiculul utilitar Opel Blitz LF8 TSA, o mașină de pompieri reprezentativă pentru anii 1950 și 1960. Acesta transporta până la nouă persoane și era dotat cu o pompă portabilă de incendiu și echipamente specifice.

Publicul prezent la Automechanika 2026 va putea descoperi și prototipul vizionar Opel MAXX din 1995, un concept axat pe modularitate și personalizarea spațiului interior. Vehiculul reflectă vionismul constructorului german în materie de design și eficiență urbană de acum trei decenii.

Pentru iubitorii de performanță, Opel Classic aduce în fața publicului iconicul Opel GT lansat în 1968, recunoscut pentru silueta sa caracteristică și farurile escamotabile. Alături de acesta, expoziția include și modele de competiție precum Opel Manta „Targa Florio 1974”, Opel Calibra V6 4×4 din DTM – echipat cu un motor V6 de 500 CP și tracțiune integrală – și Opel Astra Kit Car.

Leif Rohwedder, șeful Opel Classic, a declarat că participarea la târg are rolul de a evidenția istoria unică a mărcii și de a oferi publicului internațional o experiență directă a tradiției și inovației automobilistice germane.

În plus, grupul Stellantis va fi prezent în hala 9.0 la standul F84-E84, unde va amenaja un mediu de atelier live pentru a demonstra gama completă de servicii post-vânzare și strategii pentru piața independentă.
Sursa: media